Cum imi ajut copilul sa descopere lumea- Cap 1/2014

elenapeitro

[url=http://justawoman.myforum.ro/10-vt132.html?start=135]Fostul capitol[/url]
_________________
Elica
Nimeni nu a spus ca viata e usoara..au promis doar ca merita traita....

elenapeitro · Trimis: 05/03/2014 09:58 Titlul subiectului:

au sunat faimosii cu rolele...sa ma intrebe ce marime poarta fi-miu...desi le-am mai dat odata marimea...

melci :-/

_________________
Elica
Nimeni nu a spus ca viata e usoara..au promis doar ca merita traita....

Georgi · Trimis: 05/03/2014 10:03 Titlul subiectului:

Lasa tu, macar ai garantia ca nu s-au dat de tot la fund... :whistle:

Georgi · Trimis: 03/04/2014 12:30 Titlul subiectului:

[url=http://www.99poze.ro/p/2e44f302800ac3d0862a6c21bd44ae45.jpg] Cum imi ajut copilul sa descopere lumea- Cap 1/2014 Cum imi ajut copilul sa descopere lumea- Cap 1/2014

Cum imi ajut copilul sa descopere lumea- Cap 1/2014 Cum imi ajut copilul sa descopere lumea- Cap 1/2014

[/url]+

Adevarat!!! :w00t:

Georgi · Trimis: 09/04/2014 07:58 Titlul subiectului:

Rugămintea secretă a unui copil către mama și tatăl său

"Mami, tati,
Vă rog să nu mă lăsați să cred că dorințele mele sunt atotputernice.

Mami, tati,
Vă rog să vă asumați riscul de a mă frustra și de a-mi provoca supărare refuzând să-mi îndepliniți toate cererile.

Mami, tati,
este important pentru mine să știți să-mi spuneți nu, să nu mă lăsați să cred că voi puteți fi totul pentru mine și că eu pot fi totul pentru voi.

Mami, tati,
mai ales ascultați-mi dorințele, dar nu răspundeți la ele imediat. Satisfăcându-le prea repede…riscați să le asasinați. Confirmați existența lor, dacă sunt posibil sau imposibil de îndeplinit, dar nu vă ocupați de ele în locul meu.

Mami, tati,
nu reveniți de prea numeroase ori asupra unui refuz, nu vă răzgândiți. Pentru ca eu să-mi pot descoperi astfel limitele și să am repere clare.

Mami, tati,
deși reacționez, deși plâng, deși îți spun ție, Mami, „rea și fără inimă…”rămâi fermă și neclintită pentru că acest lucru mă liniștește și ajută la construirea mea.

Dacă te acuz pe tine, Tati, că „nu înțelegi nimic”, nu mă face prizonierul reacțiilor tale.

Mami, tati, vă implor,
chiar dacă încerc să vă seduc, rezistați, chiar dacă vă fac griji, nu vă supuneți, chiar dacă uneori vă agasez, nu mă respingeți. Numai așa pot să cresc mare.

Mami, tati,
să vă spuneți fiecăruia dintre voi că eu nu sunt decât fiica voastră, fiul vostru."

- Jacques Salomé, creatorul metodei de comunicare ESPERE

Georgi · Trimis: 05/05/2014 15:05 Titlul subiectului:

[url=http://www.desprecopii.com/info-id-14517-nm-Stii-cine-sunt-prietenii-copilului-tau.htm#.U2dRuHtyxK8.facebook]Stii cine sunt prietenii copilului tau?[/url]

Georgi · Trimis: 16/05/2014 07:37 Titlul subiectului:

Tot ce am avut vreodată trebuință să învăţ, am învăţat de la MAMA.

[url=http://www.99poze.ro/p/7d1852c9b043f470fdf1a17adb6d3384.jpg] Cum imi ajut copilul sa descopere lumea- Cap 1/2014 Cum imi ajut copilul sa descopere lumea- Cap 1/2014

[/url]+

M-a învăţat să apreciez un lucru bun făcut:
"Dacă tot vă omorâţi, omorâţi-vă afară! Abia am terminat curăţenia!"

M-a invăţat religie:
"Roagă-te să iasă pată asta de pe covor!"

M-a învăţat logică:
"Pentru că eu am spus! Şi gata!"

M-a învăţat să prezic viitorul:
"Să foloseşti mereu îmbrăcăminte curată, în caz că vreodată ţi se întâmplă vreun accident."

M-a învăţat ironia:
"Mai plângi mult şi atunci chiar o să-ţi dau un pretext să plângi!"

M-a învăţat să fac economii:
"Păstrează lacrimile pentru îndată ce voi muri eu."

M-a învăţat osmoză:
"Închide gură şi ia şi mănâncă!"

M-a învăţat meteorologie:
"Se pare că a trecut un uragan prin camera ta!"

M-a învăţat măsură:
"Ţi-am zis de un milion de ori să nu mai fii exagerat!"

M-a învăţat invidia:
"Există un milion de copii pe lumea asta, nu aşa norocoşi să aibă o mamă aşa minunată că a ta!"

M-a învăţat ventrilogia:
"Nu-mi răspunde înapoi! Taci din gură şi spune: de ce ai făcut asta?"

M-a învăţat linia dreapta:
"Îţi trag o palmă de te îndrepţi imediat!"

Fragment de Dan Puric.
Vă recomand cu drag cărțile lui Dan Puric, pe care vă asigur că le veți citi cu multă plăcere!

Georgi · Trimis: 16/05/2014 09:30 Titlul subiectului:

[url=http://www.99poze.ro/p/4a5b1e43943dcbba56ee767721a5955b.jpg] Cum imi ajut copilul sa descopere lumea- Cap 1/2014 Cum imi ajut copilul sa descopere lumea- Cap 1/2014

[/url]+

ana c · Trimis: 16/05/2014 19:43 Titlul subiectului:

ce fain spus.... ce mame bune suntem noi :lol:

Georgi · Trimis: 19/05/2014 09:19 Titlul subiectului:

The best... :lol:

Georgi · Trimis: 19/05/2014 12:25 Titlul subiectului:

Cum devii complexat

Dosar, complexe, complexat, psihologie, familie, parinti, copii
In copilarie se consolideaza (sau se distruge) increderea in sine. Atitudinea parintilor este vitala, atat in bine, cat si in rau. Cert e ca nu ne nastem cu complexe, ci devenim timizi in relatie cu ceilalti.

„Nu indraznesc sa ma afirm“, „Nu stiu sa spun nu“, „Mi-e frica de ceea ce pot spune altii despre mine“, „Sunt timid“, „Ma pierd cu totul cand vine vorba sa vorbesc in public“, „Cand sunt indragostita, am sentimentul ca nu merit sa fiu iubita la randul meu“, „Nu am nicio valoare“ sunt tot atatea moduri prin care iese la iveala lipsa increderii.

De fapt, expresia „lipsa de incredere in sine“ este un fel de concept general, care inseamna totul si nimic. Folosindu-l, pacientul arata ca ceva nu merge in relatia lui cu ceilalti si cu el insusi, cu partenera sau partenerul, sau la serviciu. Nu merge pentru ca nu am incredere in mine insumi. Sau se mai poate sa fii foarte bine pe plan profesional, dar sa nu prea mearga pe plan afectiv. Poti fi performant si poti lansa cu succes un nou proiect, dar poti fii complet blocat daca vine vorba despre o marire de salariu care trebuie negociata. De unde si necesitatea ca pacientul sa fie nevoit sa-si dea seama unde „schioapata“ inainte sa-si dea seama de unde porneste problema lui.

Constatarea ca „nu am incredere in mine“ este mai mereu produsul unei povesti particulare. Nu ne nastem timizi sau complexati, ci devenim astfel in urma a ceea ce traim in familie. In aceeasi masura, se regaseste un punct comun: pornind de la copilarie, regasim elementele care au condus la aceasta lipsa de incredere in sine. Mai multe soiuri de atitudini parentale sunt prezente drept cauze, chiar daca parintii nu sunt niciodata in intregime responsabili de nevrozele copiilor lor. Pentru ca fiii lor ii iubesc, ii divinizeaza si ii asculta, de aceea parintii influenteaza in asa mare masura destinul copiilor lor.

Parintii care proiecteza visurile lor asupra copiilor

„Ce neplacut e ca nu esti deloc gratioasa!“, spune mama, iritata, fiicei sale de cinci ani. Mama a vrut sa devina dansatoare, dar degeaba… Pentru a se consola, s-a gandit ca va da nastere unei mici artiste. Stim de la Freud ca parintii nu se pot abtine sa proiecteze asupra copiilor lor visurile lor de marire: acolo unde ei au esuat, copiii vor reusi. Multi dintre acesti parinti tin prea mult la valoarea visului pentru a-si accepta copilul asa cum este el. Si cand isi dau seama ca acesta nu corespunde dorintelor, parintii simt o imensa deceptie urmata de represalii la adresa copilului, sub forma reprosurilor si denigrarii sistematice.

Si pentru ca vorbele parintilor au valoare enorma pentru micut, el se gandeste ca nu valoreaza mare lucru. De unde si inhibitiile care vor atinge diverse domenii ale vietii: dragostea, munca, relatiile cu ceilalti – in general, e vorba despre relatiile care au fost extraordinar de mult valorizate de parinti.

Refuzul de a vedea problemele

„«Cum-necum, tu trebuie sa reusesti in viata», imi spunea tata. Acum imi dau seama ca era de fapt o negare din bucată lui a dificultatilor mele. De fapt, el nu voia sa-si faca griji pentru mine. Ca rezultat, astazi, orice fleac ma destabilizeaza“, marturiseste Camelia. „Astazi, am si eu o fetita si stiu ca a ajuta un copil inseamna sa fiu atenta la semnalele inhibitiei si inchiderii in sine: de ce are atat de putine prietene, de ce nu poate sa se exprime in clasa…“

Parintii, deja incalciti in propriile probleme, au, cel mai adesea, din nefericire, tendinta de a adopta politica strutului. E dificil sa ii invinuim. Chiar daca aceasta orbire inseamna, cativa ani mai tarziu, pentru progenitura lor devenita adult, o lunga perioada la psiholog pentru a trata inhibitii ce puteau fi combatute de foarte devreme, din copilarie.

Alt caz e cel al parintilor care prefera sa nu vada nimic pentru a se apara ei insisi. Pentru acestia, un fiu sau o fiica prea timorata (caz foarte des: in general, copilul este inhibat de parinti) inseamna o lovitura in amorul lor propriu.

Supraprotejarea

„Nici vorba sa-ti cumpar acum bicicleta, poti sa ai un accident!“ Parintii anxiosi au tendinta de a supraproteja copilul. Viata este periculoasa, ne spune din strafunduri nelinistea noastra proprie…

Si nimic nu este mai contagios decat un sentiment pe care nu-l controlam. Tata si mama mor de frica pentru ca fiul lor sa nu fie cumva accidentat? Copilul ajunge sa interiorizeze frica lor excesiva si va ajunge sa se teama in exces pentru siguranta lui proprie. Va evita activitatile care ii vor parea periculoase. Va fi tot mai prevazator. Va pierde increderea in sine. Anxietatea, îndeajuns de mobila, se poate metamorfoza in frica de a-i infrunta pe altii sau de a face fata autoritatii. De unde, ulterior, inhibitii si frici in domenii fara legatura aparenta cu întâia cauza a angoasei.

Traiul fara ideal

Parintii Mihaelei, niste pesimisti pentru care sfarsitul lumii venea de doua ori pe an, nu i-au transmis fiicei impresia ca viata se poate trai in plina speranta. Din contra, i-au spus ca e mai bine sa te multumesti cu ce ai si sa nu vrei mai mult. Astfel ca, odata maturizata, se plictiseste de moarte la slujba pe care o are, dar nu indrazneste sa caute altceva.

Ceea ce ne incita sa cautam schimbarea sunt idealurile noastre. Dar pentru a le construi este necesar sa fi avut parinti care sa creada in copilul lor, care sa-l fi sustinut, care ii vor fi ascultat si incurajat dorintele si incercarile.

Supravalorizarea

„Fiica mea este extraordinara. Are o inteligenta rara, si este atat de draguta!“, spune mama, in vreme ce micuta, jenata, nu stie unde sa se ascunda. Pentru a-ti atribui o valoare, pentru a te valoriza, pentru a te respecta pe tine insuti, trebuie sa fii valorizat si respectat. In aceeasi masura, supravalorizarea este la fel de daunatoare ca si subvalorizarea. Aceasta fragilizeaza la fel de mult, pentru ca nu îngăduie gasirea justei valori de sine si constiinta propriilor limite.

„Cand stima de sine este scazuta, ca sa compensezi, uneori ai tendita sa te supraevaluezi“, spune psihologul gestaltist Oana Lefter. „Nu spun ca e un mecanism general. E alegerea pe care o facem cand nu avem mijloace corecte de autoapreciere.“ Dar o stima de sine scazuta te poate condamna la a te compara toata viata cu imaginea supradimensionata pe care parintii ti-au atribuit-o si pe care a trebuit sa o incarnezi, sa te ridici la inaltimea pretentiilor lor, sa lefaci pe plac, uitand astfel de tine insuti.

Dorintele inconstiente ale parintilor

Mai nocive decat orice altceva sunt dorintele inconstiente ale parintilor atunci cand astea sunt ostile. Pentru ca inconstientul este ceea ce individul, prin definitie, nu poate controla sau stapani. Or, exista peste tot parinti suficient de infantili care vad in propriii copii rivali ale caror reusite ii pot pune in umbra. Copilul inregistreaza aceste dorinte inconstiente ale lor si „fabrica“ simptome sub forma blocajelor, fricii, etc. De relatia parinte-copil depinde daca acesta va avea sau nu incredere in sine.

Complexele si inhibitiile sunt „fructele“ acestei relatii. Totusi, daca o copilarie prea putin propice pentru o dezvoltare ulterioara buna este un handicap pentru copil, ea este rareori o infirmitate definitiva. Ramane mereu posibil ca, odata ajuns „mare“, sa-ti iei viata in maini si sa depasesti problema…

Cel mai mare dusman al nostru?
Noi insine, atunci cand nu ne acceptam!

Eu si supraeul, cele doua componente potential „inamice“ din interiorul nostru, ne pot face sa ne luam zborul sau, dimpotriva, sa ne simtim „arestati“ in propria viata. Iata doua explicatii cu privire la felul cum se manifesta.

Nu suntem mereu fiinte puternice. „Aveam o pacienta care nu inceta sa imi repete ca nu are incredere in ea insasi”, povesteste un psihoterapeut. „Atunci am incheiat sedinta astfel: «Ai dreptate sa te indoiesti de puterea ta interioara». Pacienta mea a ramas fara glas. Am vrut sa-i arat ca eul nu este decat o fatada inselatoare, asediat de idei si sugestii ale altora. Aceste idei si sugestii ne mineaza si ne orbesc cu privire la propriile noastre dorinte.” De fapt, eul este o constructie fabricata din diverse parti, de mama, de tata, de invatatoare, de eroii de film de la televizor…

Pe toti acestia i-am adoptat si i-am integrat in cursul vietii noastre. Avem trebuință de ei pentru a ne construi personalitatea. Dar, simultan, ei ne impiedica sa stim cine suntem si ce vrem cu adevarat. Este celalalt eu al nostru, sa zicem. Acest „eu”, de exemplu, te poate provoca sa fii, ca si tatal tau, un mare crai, dar totusi sa fii nespus de inhibat cand vine vorba sa treci la fapte in dormitor. „Oare, daca as reusi, nu ar fi ca si cum l-as emulează pe tata?” Pentru a-ti proteja „idolul”, nu ramane decat sa esuezi, inconstient, acolo unde el a reusit…

Tirania supraeului. Ce este acest enigmatic „supraeu”? Necomplicat spus, el este suma preceptelor morale, ideilor si regulilor pe care le interiorizam din prima copilarie si pana la maturitate. Supraeul este un alt „inamic“ partea interioară (si de categorie grea inca), o forta psihica care ne cere de fiecare data mai mult de la noi insine. „Trebuie sa obtii cele mai bune rezultate; daca nu, esti nul.” „Trebuie sa-l seduci si sa-l ai, pentru ca fara el nu insemni nimic.“ „Trebuie sa fii o mama si o profesionista exemplara!“

Cu cat e mai sever, cu atat el genereaza inhibitie. „Imaginea de sine si increderea in propriile forte se nasc in adolescenta. Atunci se formeaza structurile necesare pentru formarea propriilor valori,“ spune Oana Lefter. „Sunt multi clienti care vin la terapie si spun: «Eu nu eram asa, aveam incredere». De fapt, ei au pierdut raportul cu ei insisi. Cum se spune in Gestalt, ei nu mai sunt «pe miez», ci «pe coaja». In Gestalt, o persoana aflata «pe miez» e cea care se sprijina pe ea insasi. Asadar, acesti oameni au pierdut contactul cu valorile si cu o parte din trecutul lor.“

[url=http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/cunoaste-te-anchete-si-dosar/cum-devii-complexat-332506]Sursa[/url]

Georgi · Trimis: 30/05/2014 08:31 Titlul subiectului:

[url=http://www.descopera.ro/stiinta/12653109-ce-trebuie-sa-faci-ca-sa-ai-un-copil-istet-si-fericit-cele-7-reguli-esentiale]Ce trebuie sa faci ca sa ai un copil istet si fericit - cele 7 reguli esentiale[/url]

Georgi · Trimis: 30/05/2014 08:51 Titlul subiectului:

Nu vă mai zdrobiţi atât!

Citeam ieri cu gura căscată lista asta de 33 de activităţi pentru verile călduroase care ne aşteaptă şi mă minunam de câtă ingeniozitate dau dovadă anumite mame şi de ce chestii geniale prin simplitatea lor poţi organiza pentru copiii tăi. Şi, ulterior ce m-am admirabil eu ca ardeleanul în faţa elefantului alb sau al girafei, mai târziu cum vă vine mai bine, am avut un clipă de claritate, ştiţi voi, genul ăla: tot universul se opreşte şi numai tu te uiţi în jur, clipind des, ca atunci când soarele prea puternic îţi intră în ochi.

Încerc să mi-o aduc aminte pe mama jucându-se cu mine. Mă străduiesc foarte tare şi nu cred că a existat o singură după-amiază în care mama mea să fi zis: “hai să facem ceva împreună”. De obicei îmi zicea “du-te şi curăţă şi tu legumele pentru supă” sau “sâmbăta asta începem curăţenia”. Nici tata nu s-a jucat cu mine. Mi-o amintesc pe mama făcându-mi cozi dimineaţa, până prin clasa a patra. Era moda cu pampoanele alea infernale şi ştiu că mă trăgea tare de păr, nu că voia ea să mă chinuie dar aveam un pieptăn de plastic cu dinţii ondulaţi care mai mult îmi rupea părul decât să mi-l descurce. Abia pe la 18 ani am descoperit şi eu cum pot să mă pieptăn fără să rup jumătate din fire de la rădăcină. Mi-o amintesc pe mama cosându-mi cruciuliţele şi gărgăriţele pe etamină, Doamne, Doamne ce-am mai urât Lucrul manual, ce elefant în magazinul de porţelanuri eram şi ţin minte că mă gândeam mereu că mă bucur că n-am doişpe fraţi a căror viaţă să depindă de îndemânarea mea în a coase cămăşi din urzici, că sigur ajungeau lebede. Mama însă, nefiind ea o fiinţă foarte caldă sau foarte apropiată de mine, mă scutea de umilinţa publică şi, în perfectă complicitate cu învăţătoarea, termina ea nenorocirea de şerveţel pe etamină, la timp cât să nu mă fac de râs. Lasă că pe urmă mi-a proptit o pânză de corabie de 1m pe 1m pe care am cusut gărgăriţe până într-a patra, fără să reuşesc vreodată să termin faţa de masă cu care mama s-ar fi mândrit sau poate că nu, poate că ar fi pus-o în sertarul de la măsuţa ei de toaletă, lângă punga în care păstra mărţişoarele şi felicitările de 8 martie, pe care i le-am tot adus în şcoala primară.

Tata m-a învăţat să merg pe bicicletă. E una din amintirile mele cele mai frumoase, eu cu tata. Mersul pe bicicletă, cărţile pe care mi le lua la fiecare chenzină a lui de la librăria de peste drum de şcoală, un drum de la ţară spre oraş îndată ce eram doar noi doi în maşină şi afară era o ceaţă groasă de nu vedeai la 2 metri în faţa Daciei şi week-end-urile grozave, când, fiind la Sinaia, îmi dădea 10-15 lei să mă joc la jocurile mecanice de la Complexul Vânătorul. Astea sunt amintirile bune, punctele cele mai luminoase pe harta copilăriei mele, atunci când mă gândesc la ai mei. Probabil au fost şi altele şi acum îmi scapă, oricum, nu-s relevante pentru ce vreau eu să zic acum.

Sunt zile când o invidiez pe mama pentru viaţa fărădemine pe care a dus-o. Eram pe acolo, sigur, era responsabilitatea ei, mă verificau la teme, îmi controlau ghiozdanul, se asigurau că am ce-mi trebuie şi gata, fetiţă, mergi şi vezi-ţi de treaba ta, că dacă nu ai, îţi găsesc eu de lucru. M-a dus şi pe mine bunica la înot, vreo două luni, până mi-am luat atestatul. M-a dus şi la balet un pic, dar am renunţat repede. E drept că în clasele 1-2 mă aştepta bunică-mea la poarta şcolii dar după asta, veneam elegant acasă, de mână cu Valerică. Valerică stătea la vreo 10 case mai sus de mine şi ani de zile am făcut laolaltă drumul ăsta, de la colţul străzii până la mine.

Pe la 10 ani m-au trimis la tenis. La Constantin Brâncoveanu. În celălalt punct final al parcului Tineretului. Mergeam cu metroul. Făceam piaţa, stăteam la coadă la carne, eram responsabilă cu iaurtul şi cu sifoanele, aveam dealerul meu personal de borş pe Principatele Unite, curăţam legume pentru mâncărurile gătite de mama, spălam vase, răspundeam de hainele mele ce trebuiau puse la spălat separat de ale adulţilor (mult timp n-am înţeles de ce), pe la 14 ani am început să calc şi cămăşile tatei, nu doar hainele mele, iar sâmbăta şi duminica erau zile de curăţenie, negreşit. Sigur că bombăneam şi pufneam şi mi se părea că sunt cea mai nefericită persoană din lume, aveam planuri ca la 18 ani să îmi declar independenţa, visam la timpul în care voi sta singură şi voi lăsa luminile aprinse în toată casa, peste tot, peste tot, numai aşa, de ciudă că mă tot trimiteau să sting becurile. Privind în urmă, n-am avut cea mai colorată copilărie din lume, dar nici nu mă pot plânge.

Pe vremea mea nu exista quality time cu mama şi tata. Quality time era când te lăsa afară şi te uita până se întuneca. Mama mai ieşea din când în când să se asigure că încă sunt în curte sau pe stradă şi n-am dispărut din raza ei vizuală. Asta era graniţa. Cât vedea mama cu ochii. Nu erai în incintă, adio ieşit afară, putrezeai în casă cu zilele până se ridica pedeapsa. Şi pe vremea mea nu erau cinci cartunetuorcs care să te tâmpească, nu, pe bune, nu exista tv, nu exista computer, nu exista tabletă. Aveam cărţi şi păpuşi şi mingi şi rachete de badminton şi biciclete (unii din noi chiar role, wow, cine avea role era boier), cărţi de joc şi cam atât. Între mulțimea adulţilor şi lumea copiilor erau graniţe. Multe. Nu săreai pârleazul.

Nu stăteai să caşti gura la oamenii mari când aveau musafiri. Te duceai la ale tale. Nu aveai opinii, ce ziceau părinţii era sfânt. Puteai să faci ce voiai tu cu opiniile tale, să ţi le scrii în jurnal sau să le bombăni în minte, nu existau contestaţii şi nici negocieri. Copiii, pe vremea mea, nu aveau parte de atâta atenţie cât acordăm noi azi copiilor noştri. În ciuda atenţiei şi a datului de trei ori peste cap în mod constant, copiii ăştia nu sunt tocmai fericiţi. Cel puţin ale mele au aşa o uşoară plictiseală generalizată, ignoră jucăriile scumpe, ar sta toată ziua la desene sau pe tabletă, mă rog de ele să iasă din casă, pe urmă mă rog de ele să intre în casă. Şi comentează. Pun condiţii. Au opinii. N-au nici un fel de frică, nu recunosc nici un fel de autoritate. Râde fiică-mea cea mare în hohote când mă mai apucă nervii şi zic “O fi bine, Irino, că faci tu X chestie? E, lasă, că ţi-arăt eu ţie…”. Ştie fata că nu-i arăt nicicând mai nimic.

“Păi, tu eşti de vină”, zice Flori, când se mai supără că plodul râzgâiat, Lia, o trimite la casa ei sau urlă “NU VREAU!” şi fuge prin toată casa când dai să o îmbraci.

Da, eu sunt de vină, că am zis că poate ai mei au greşit, că am zis că nici mie nu mi-a agreabil aia şi ailaltă şi cealaltă şi nu mai e ca pe vremea noastră, uite ce zice în cartea de parenting, uite ce fac ceilalţi copii, se duc şi colo şi colo şi colo… fac şi aia şi aia şi aia, trebuie să fim şi noi în rândul lumii.

Ştiţi ceva? Societatea asta e dementă. Serios. Uneori am impresia că ne-a luat Dumnezeu minţile.

Sunt şi zile când mă pufneşte râsul când văd mame mai tinere decât mine făcând greşeli pe care şi eu le-am făcut când era Irina bebe. Cred că mamele de adolescenţi când mă citesc pe mine se prăpădesc de râs când văd cum mă zdrobesc.

- Mama, dar tu de ce nu te mai duci niciodată în oraş, m-a întrebat zilele trecute Irina.

- Păi n-am cu cine, toate prietenele mele sunt ocupate.

- Dar ţie de ce nu-ţi cumperi nimic niciodată?

- Eu am destule şi nu mai cresc, la mine merg şi hainele din colecţia trecută.

Şi-apoi am stat şi m-am gândit că până la urmă fi-mea are dreptate. Ar trebui să mă mai gândesc şi la mine. Să ies cu prietenele. Aş putea, dacă prietenele mele nu ar fi la fel de ocupate cu propriii lor copii, neavând nici un ajutor pe termen lung, ca şi mine (da, am bonă, până la ora 14.00. Rar până la 16.00). Aş putea să mă duc şi eu la sport, nu doar să fiu taxi driver pentru orele de sport ale copiilor mei. Ar trebui să fac asta. Dar în Românica, dacă ai copil mic, nu te poţi duce cu el la sală şi când eşti în parc stai să păzeşti copilul mic să nu înghită nisip, să nu cadă în lac, să nu îl lovească bicicletele, să nu-l calce maşinile ce fac aprovizionarea la chioşcurile de pe alei, ce mama dracului or căuta tarabele în parcuri nu ştiu.

Mbooon. Pofta în cui.

Mă bucur însă că nu sunt singura care mai scoate fum din când în când. Mă bucur că nu-s singura care nu se regăseşte în trendurile de parenting ataşat întru nemurire. Mă bucur că mai găsesc oi negre, ca mine, care mai aruncă din când în când în cuptor şi câte o pizza congelată şi care nu se sfiesc să lase copiii să se joace cu beţele.

Mă bucur şi apoi bag din nou capul la fund. Dar tot nu mă pot abţine să vin şi să zic: ce-ar fi să nu ne mai zdrobim atât? Mi-o amintesc pe Lia zvâcnind din picioare când dau să o schimb, convinsă că face ceva amuzant.

- Lia, nu mă mai lovi, sunt şi eu om.

- Tu nu eţi om. Tu eţi Mami.

Newsflash. Şi mamele sunt oameni.

Aşa că da, poftiţi, citiţi 33 de metode de a-i distra pe copii în zilele prea fierbinţi de vară, e bine să ştiţi că există, poate veţi avea trebuință de ele. Luaţi-le cu un pic de sare şi cu un pahar de ceva rece, preferabil un mojito. Şi vă rog, scutiţi-mă de teoria aia cu “ce poate fi mai frumos decât să te joci cu copiii, să petreci quality time, să te dedici lor, că sunt mici şi cresc repede şi acuş pleacă de acasă”. Aşa o fi, săptămânile, lunile, anii trec repede. Zilele sunt problema, zilele sunt infinite şi se derulează cu viteza melcului turbat. Am o listă îndelungă de chestii mai mişto decât să te joci cu copilul.

Nu uitaţi de voi. Altfel, veţi ajunge în situaţia în care, copilul de 9 ani, cu un spleen imens zugrăvit pe faţă, vă va spune, fără să vă privească:

- Mami, cântă şi tu ceva.

Pe moment am fost flatată, ia te uită, există o persoană pe omenirea asta căreia îi place cum cânt.

- Sigur, Irina, ce vrei să-ţi cânt?

- Aia cu menestrelii.

- Nu pot, că n-am chitară.

- Hai te roooog, cântă.

Şi-am început să cânt, în sotto voce, pentru copiii mei ce se jucau la nisip, în apropiere de pădure, la 15 km de Bucureşti, drum pe care îl fac de bună voie ori de câte ori am ocazia, ca să respire aer curat şi să le înţepe ţânţari bio, ca să vadă de aproape câini blânzi şi pisici drăguţe, să se dea cu căluţii şi să nu zacă pe canapea. Eram doar eu cu copiii acolo, stăteam pe un scaun de plastic şi mă îmbătam cu cântecul păsărilor şi pe moment nu mi s-a părut nimic aiurea că Irina mă roagă să-i cânt. Abia după a treia strofă mi-am dat seama că nici nu mă asculta, eram doar un tonomat care cânta pe gratis, doar aşa, fiindcă plodul apăsase pe buton.

La 15 metri mai încolo, nişte adulţi stăteau de vorbă. Despre pasiunea lor, despre echipamente, despre cum să facă una sau ailaltă. Şi ei aveau copii, doar că ai lor erau acasă.

Şi-atunci mi-am dat seama din nou că tot ceea ce fac eu cu copiii mei e o nebunie temporară, de care mă agăţ cu membrele şi cu picioarele, ca înecatul de colacul aruncat de pe yacht-ul de lux ce trecea prin zona în care el călca apa.

Insane. Cuvântul zilei.

[url=http://www.injoaca.ro/in-joaca/nu-va-mai-zdrobiti-atat/?fb_action_ids=10203950206104947&fb_action_types=og.likes&fb_ref=below-post]Sursa[/url] - un obiect excelent... merita citit... :w00t:

elenapeitro · Trimis: 30/05/2014 09:48 Titlul subiectului:

superb
_________________
Elica
Nimeni nu a spus ca viata e usoara..au promis doar ca merita traita....

Freedom · Moderator Data inscrierii: 13/Mar/2012 Mesaje: 2338

Geany · Moderator Data inscrierii: 04/Sep/2008 Mesaje: 5719

de ce au ajuns asa?? din cauza noastra, pt ca nu ii lasam sa se dezvolte, citim o gramada de carti de parenting da nu bagam in seama ceea ce ne zice minte si sufletu cum sa procedam cu ei, plus ca daca am sta un pic si i-am asculta si observa ei nu au nevoie de ff multe, traiesc bine mersii si fara laptopuri, i-paduri si altele :whistle:

plus ca ii cocolosim excesiv dar nu ne dam seama cat de puternici sunt omusorii astia mici :-D

_________________
[url=http://lilypie.com] Cum imi ajut copilul sa descopere lumea- Cap 1/2014 Cum imi ajut copilul sa descopere lumea- Cap 1/2014

[/url]

elenapeitro · Trimis: 02/06/2014 08:01 Titlul subiectului:

soacra mea...i-a cumparat i-pad fetitei cumnatei mele...varsta 5 ani... :-/

si vorbind ieri cu ea...vede nana si bunica=-sa ii promite ca ii cumpara si ei...si lui Ahmed... :'-(

da nu mai bine ne intrebi pe noi daca vrem? :-/

pt ca in conditiile actuale ar sta numai in dulap....
de ieri sunt pedepsiti fara TV....laptop, telefon sunt subintelese nu?!

am stat si i-am facut morala si eu si tasu ....cred ca vreo ora...si i-am explicat lucrurile pe inteleseul lui...zicem noi...
daca n invata ...nu va avea bani cand va fi mare...nu va avea bani sa aiba o casa, sa aiba mancare...tasu i-a zis...cand o sa fim noi batrani nu o sa vrei sa ne ajuti?daca tu nu vrei sa inveti nu o sa avem NIMIK...

fetelor am ajuns intr-o stare dementiala....atat ii e de len sa gandeasca,,,ca ma intreba cat faci mami 40/5....ca el nu stie... :-O

va jur cu mana pe inima ca intr-o saptamana el a prins tabla inmultirii si a impartirii...deci la matemartica nu are NICI O PROBLEMA...
dar cand nu vrea sa gandeasca apai nu vrea...si le=-am zis la amandoi...eu ma dau peste cap sa va ofer voua tot ce aveti....mult putin...e mai bine ca altii ...si ma culc seara de seara la 1 sa aveti voi ce manca...si tot ce cer de la voi e sa fiti cumintei...si sa vad ca vrei sa gandesti...nici macar nu ma intereseaza sa aibe numai FB....va jur...ca daca eu vad ca stie...poate sa aiba ce note vrea miss....dar cand il vad ca nu vrea sa gnadeasca mi se pune un val negru pe ochi....
_________________
Elica
Nimeni nu a spus ca viata e usoara..au promis doar ca merita traita....

Georgi · Trimis: 02/06/2014 09:15 Titlul subiectului:

Eli, mama, ai picat in plasa in care picasem eu cu Monica... Lasa-l sa se descurce solitar cu temele ca nu-l ajuti cu nimic stand langa el... dupa o perioada mai lunga in care o sa-ti faca asa si o sa te superi zi de zi ai sa ajungi la vorba mea... :'-(

Eu de vre-un an de zile am lege... pana vin eu de la munca sa fie temele facute... eventual 1-2 exercitii care nu le stie, le mai gandim impreuna... altfel... e tema ei... eu nu-i aduc temele mele de la munca sa mi le faca... :-/

In plus, daca se trezeste la 9-10 seara ca nu stiu ce tema a uitat... nu o mai las sa-si faca si o amenint si ca ii trimit lu doamna sms sa o verifice si asta pt ca doamna din clasa 1 ne spunea... copilul pana in orele 5, maxim 6 trebuie sa aiba temele facute... exceptie copii care dorm la pranz... aia dorm o ora-doua, se trezesc pe la 3-4, sunt mai odihniti... pot functiona linistit la teme si la 7, dar cei care sunt treziti de dimineata, sunt deja rupti de obositi si incapabili de teme dupa ora 6... si parerea mea... AVEA DREPTATE

Imi fac insa reprosul ca nu o verific zi de zi la toata tema... poate ar trebui... doamna asa ne recomanda... in clasa a 5-a trebuie tinuta din scurt macar primul semestru si va fi si mai greu ca va invata dupa-amiaza... :-/

Myre · Moderator Data inscrierii: 15/Iul/2008 Mesaje: 2651

Ely sunt in asentimentul tau, trebuie sa-i pedepsesti ca altfel nu o scoti la cap.

E clar ca nu au voie cu calc tv jocuri etc

si eu ma gandesc cu groaza cand o incepe Dragos scoala

La fel nu am pretentia sa imi vina numai cu FB dar vreau sa vad ca isi da silinta si primiii ani chiar vreau sa pun accent pe ei.

Exact ca tine gandesc si eu, noi ne chinuim pentru ei, stam pana la 2 3 dimineata sa le facem de mancare ce vor ei, sa facem curat in casa sa ii spalam ingrijim si nu mai spun de toate mofturile. Al meu e cel mai bine imbracat, toate hainele la moda le are si tot ce in materie de jucarie noua si care si-o doreste indiferent de pret si sa nu imi invete si sa nu ma asculte cred ca mi s-ar pune pe suflet

bine ce--i drept eu sunt si un pic mai rea la faze din astea e clar ca daca mi-ar face asa ceva Dragos i-as lua toate jucarile si i le-as duce direct la gunoi pentru o faza din asta chiar de m-ar durea sufletul, sau i-as spune ca ma duc sa le arunc si le-as da altcuiva sa mi le tina cel putin o luna ca sa vada consencintele :unsure:

elenapeitro · Trimis: 02/06/2014 09:37 Titlul subiectului:

Stiu Georgi....stiu...
pana acum ii dadeam beneficiul de nevinovatie ca nu stie...fiind greu cu adaptibilitatea la limba romana...
dar cand nu stii tu cat fac 40/5....si ma intrebi pe mine,...atunci nici o scuza nu e valabila...
Crezi ca nu am cerut sa faca temele la after school?e rau ca nu am nici ajutorul Missei...pai in conditiile in care ea mi-l trimite acasa cu fisa de 8 pagini cu mesaj scris ca NU A VRUT SA LE FACA...ce mai pot sa zic...umblu sa caut alta scoala....sa il mut din a 4a...dar musai cu after school ca sa il pot tine pana ajung eu sa il iau cand are tasu garzi...
si drept urmare...ma doare sufletul sa fie pedepsiti...dar e pt binele nostru al tuturor...el isi insuseste notiunea de greseala/pedeapsa...si notiunea de responsailitate pt temele lui...
nici cu Nana nu mi-e rusine ca ii zic de numeroase ori acelasi lucru..inchide usile..eu zic eu aud...cam bate din picior...deci e buna si pt ea pedeapsa...
si...pt mine ca imi salvez sanatatea mintala...care mai e f putina... :'-(

_________________
Elica
Nimeni nu a spus ca viata e usoara..au promis doar ca merita traita....

Georgi · Trimis: 02/06/2014 10:28 Titlul subiectului:

Mie Mony imi facea des faze de genul... acelasi tip de exercitiu pe care numai cu mine il facuse de atatea ori, chip nu-l stia... si eu incercam sa o indrum fara sa ii dau mura in gura... de genul indiciilor "prin metoda substitutiei"... si ea se facea ca nu pricepe si atunci era clar ca ma faulteaza.. plus ca odata imi pune o intrebare care deja era iritanta prin faptul ca facuse acelasi lucru cu mine alte dati, plus ce banui ca faceau oricum la scoala... eu dau sa ii raspund ceva, iar ea in secunda urmatoare ma intreaba "dar de ce esti imbraca in pijamale?".. :-/

adica mintea ei numai la exercitiu nu era... :whistle:

va dati seama ca am facut ca trenul, da? nu retine xact ce pedeapsa am aplicat, dar m-am convins inca o data cat de prosti ne considera ei pe noi si ce vigoare de prosteala au asupra noastra... :unsure:

elenapeitro · Trimis: 02/06/2014 10:34 Titlul subiectului:

stiu ...stiu...sunt unsi cu toate alifiile...
_________________
Elica
Nimeni nu a spus ca viata e usoara..au promis doar ca merita traita....